Federatia Regionala a IMM-urilor Muntenia

Sistemul Bancar din România prezintă o serie de particularităţi ce impun abordări parţial diferite de cele înregistrate în ţările zonei euro. Aceste caracteristici se prezintă în felul următor:

• sistemul financiar, şi implicit sistemul bancar din România este relativ „subdezvoltat” faţă de ţările dezvoltate, instrumentele financiare sofisticate, ce sunt considerate ca declanşatoare a crizei economice mondiale, sunt foarte puţin utilizate. Riscurile care există îşi au sorgintea în expunerile băncilor „părinte” străine.

• economiile populaţiei sunt insuficiente pentru a alimenta necesarul de dezvoltare al României, acest lucru conducând către nevoia atragerii surselor financiare din exterior. Insuficienţa economisirii interne se datorează unui decalaj nominal şi real al veniturilor populaţiei faţă de zona euro în special. De aceea, pentru asigurarea unei convergenţe reale cât mai rapide, este necesar un ritm sporit al dezvoltării economice, şi implicit atragerea surselor financiare din exterior. În acest context, este evidentă şi firească importanţa acordată acelui angajament „moral” (gentlemen's agreement) făcut de deţinătorii celor mai mari bănci comerciale din România în a-şi menţine expunerea în regiune.

• sistemul bancar, pe ansamblu a început să aibă pierderi, fapt ce accentuează natura pro-ciclică a unor elemente de presiune din partea autorităţilor statului (ex: propunerea de suprataxare). Astfel, în iunie 2010 a fost calculată (BNR) o rată de rentabilitate a activelor de -0,15 %, aceasta ajungând la -0,19 % în septembrie 2010, cauza principală fiind creditele neperformante în creştere: 10,20 % în iunie 2010, respectiv 11,67 % în septembrie 2010.

• creditarea redusă a agenţilor economici, reliefată de: ponderea de doar cca. 50 % din total credite acordate şi de concentrarea în zona Bucureştiului, unde 31,20 % din total credite în lei din România sunt acordate agenţilor economici, şi respectiv 51,72 % din total credite în valută. Prin urmare se poate afirma că se manifestă o implicare redusă a băncilor în procesul de susţinere şi dezvoltarea a mediului economic.

• dobânzi neatractive la credite, acestea având incidenţă majoră asupra deţinătorilor de credite captivi (cu credite în derulare), fapt ce conduce la „sufocarea” agenţilor economici care au rezistat crizei (practic o „pedepsire” a performanţei). În acest sens, diferenţa dintre dobânda activă şi cea pasivă la lei (decembrie 2010) este de cca. 6 puncte procentuale la poziţiile existente, şi de 3,5 la cele noi, mult peste marjele practicate în ţările dezvoltate ale UE (conform BCE, în Zona Euro acestea se situează în jurul valorii de 0,91 puncte procentuale).

Dat fiind specificul sistemului bancar din România, Ion GLIŞCĂ – preşedinte FPIMM Argeş, vicepreşedinte CNIPMMR consideră ca fiind aplicabile contextului dat următoarele propuneri ale asociaţiei germane pentru IMM-uri:

1. asigurarea transparenţei şi competiţiei în sectorul bancar
   „Impunerea publicării de către bănci a unor indicatori cheie la nivel individual ar determina o creştere a transparenţei, contribuind la pregătirea cadrului pentru o competiţie sănătoasă. Un element benefic în acest sens ar fi presarea băncilor de către societatea civilă referitor la responsabilitatea şi implicarea pe care acestea şi le asumă pentru sprijinirea şi dezvoltarea mediului de afaceri.”
   
   
2. asigurarea unei transparenţe sporite a evaluărilor afacerilor întreprinderilor şi a consecinţelor acestora
   „Cunoaşterea prealabilă a „regulilor jocului” în relaţia cu banca este o necesitate reală a IMM-urilor, creând posibilitatea unei autoevaluări prealabile cu multiple influenţe pozitive asupra următoarelor aspecte: scurtarea timpului de acordare a creditului (este posibilă o prezentare completă şi corectă a documentelor necesare, precum şi o calibrare adecvată a solicitării în funcţie de criteriile de evaluare); evitarea birocraţiei exagerate şi a posibilităţilor de corupţie; diminuarea riscului de a fi exploatat de dobânzi prea mari pe perioada derulării creditului din cauza ne-performanţelor băncii partenere (vezi situaţia dobânzilor prezentată). Acest punct converge cu cel anterior, fiind în esenţă complementar.
   
   Diferenţa dintre ele constă în perioada la care se referă: punctul 1 are în vedere activitatea trecută a băncilor, iar punctul 2 – la condiţiile prezente de acordare a creditelor. În acest sens propunem, în calitate de organizaţie reprezentativă a IMM-urilor, Consiliului Concurenţei să impună băncilor o „desecretizare” a grilelor de evaluare în cazul creditelor, transparenţa fiind de natură să intensifice până la normalizare concurenţa dintre bănci şi să faciliteze ieftinirea creditelor obţinute de companii.”
   
   
3. eliminarea tuturor obligaţiilor declarative adiţionale
   „În completarea măsurii precedente, este necesară o limitare a documentelor şi informaţiilor solicitate întreprinderilor de către bancă la cele esenţiale, care fac nemijlocit obiectul evaluării acordării sau respingerii creditului. Aceasta ar contribui la construirea unei relaţii de real parteneriat, şi implicit la o eliminare a risipei de timp şi bani în vederea contractării unui credit.”
   
   
4. dezvoltarea în cadrul băncilor a unei capacităţi superioare de înţelegere a afacerilor ce stau la baza solicitării creditelor

„Această propunere este una de esenţă, care are în vedere dezvoltarea unei clase de bancheri specializaţi în creditarea agenţilor economici, capabili să înţeleagă modelele lor de afaceri şi deci să vină cu o abordare bancară şi intreprenorială echilibrată componentelor esenţiale de natură cantitativă şi calitativă. Necesitatea înţelegerii superioare a afacerilor ce stau la baza solicitării creditelor derivă dintr-o realitate a sistemului bancar din România, referitoare la ponderea scăzută a creditelor către agenţii economici (stopând dezvoltarea economică), precum şi la concentrarea puternică a acestora în zona capitalei, generând astfel o inhibare a dezvoltării celorlalte zone ale ţării şi implicit o accentuare a inegalităţilor. Prin urmare, trebuie ca băncile să pregătească personal capabil să înţeleagă afacerile ce urmează a fi creditate şi să participe cu expertiza adecvată la dezvoltarea acestora.”

5. fundamentarea deciziilor de împrumut ale băncilor pe anticiparea evoluţiei afacerilor agenţilor economici

„Aşa cum creditul se referă la un viitor afectat de risc şi incertitudine, capacitatea băncilor de a previziona evoluţiile afacerilor creditate este decisivă. În această ordine de idei, acestora le revine sarcina şi responsabilitatea pregătirii personalului astfel încât acesta, prin expertiza sa, să fie capabil că cuantifice şi să ia în calcul viitorul afacerii. Prin urmare se va diminua, cel puţin relativ, importanţa trecutului întreprinderii asupra deciziei de creditare şi se va evita ne-creditarea afacerilor mai puţin obişnuite.”